Studiu de caz: indrăgostirea

"1. În fenomenul numit îndeobşte îndrăgostire sau „iubire” se împletesc mai mulţi factori importanţi şi este esenţial a-i înţelege pe fiecare dintre aceştia dacă dorim să înţelegem în profunzime acest fenomen.
2. Astfel, iubirea obişnuită pe care o cunosc majoritatea oamenilor cuprinde mai multe elemente care se împletesc:
- obsesia şi indecizia,
- ataşamentul neîntemeiat,
- atracţia sexuală şi
- iubirea propriu zisă (acolo unde este), care se poate manifesta ca o iubire – schimb sau ca o iubire – dar (necondiţionată).
3. Mai e de menţionat că iubirea e intim legată de cunoaştere: îi iubim pe cei care îi cunoaştem.
4. Acum să vedem de fapt ce se întâmplă în cazul fenomenului „îndrăgostirii”:
4.1- Datorită atracţiei sexuale naturale (care este un instinct şi are ca scop perpetuarea speciei) cei doi (un el şi o ea) se caută şi se întâlnesc.
4.1.1 De precizat aici că atracţia sexuală apare în ceea ce-l priveşte pe bărbat pentru toate femeile şi în ceea ce o priveşte pe femeie pentru toţi bărbaţii, fiind însă mai puternică faţă de indivizii mai bine armonizaţi (fizic, energetic, emoţional, mental).
4.2- Cei doi încep să se chestioneze, încep să se cunoască pentru a vedea dacă au ceva interese comune (de o natură sau alta).
4.2.1 Dacă văd că au câte ceva în comun hotărăsc să se mai întâlnească.

4.3- Începând cu a doua, a treia întâlnire încep să se manifeste în ei obsesia şi indecizia, care e luată de mulţi ca semn clar al îndrăgostirii („Dacă te gândeşti din ce în ce mai mult la el e clar că te-ai îndrăgostit!”) deşi aşa cum am văzut când am vorbit de obsesie şi indecizie acestea nu sunt decât semnale că s-a intrat în contact cu un stimul nou cu care deocamdată nu s-a realizat o armonizare (nu ştim încă ce acţiune, ce atitudine vom lua faţă de el).
4.3.1 În momentul când se ia această decizie obsesia dispare: „dacă punem dulapul într-un colţ nu ne mai deranjează” sau cu alte cuvinte dacă se lămureşte statutul celuilalt (el, ea devine prieten, prietenă stabilă sau soţ, soţie) obsesia faţă de el încetează.
4.3.2 Acesta este un lucru bun din punct de vedere al armoniei psihicului, dar datorită ignoranţei sociale în legătură cu mecanismele psihicului e considerat chiar pe dos: “Nu mai sunt îndrăgostit(ă)…” (obsesia a dispărut).
4.3.3 Deci obsesia specifică “îndrăgostirii” se menţine doar atâta timp cât statutul celuilalt este incert (nu ne-am hotărât “ce să facem cu el”, până unde vom merge în relaţia cu el etc.), atâta timp cât suntem indecişi în legătură cu un aspect sau altul al relaţiei.
4.3.4 Obsesia şi indecizia corespunzătoare pot să apară şi în cazul “îndrăgostirilor fictive”, de la distanţă – când începe să ne placă cineva deşi îl cunoaştem doar din vedere sau foarte puţin şi atunci îl (o) admirăm de la distanţă (cauza de bază pentru orice legătură este după cum am mai precizat atracţia sexuală) şi sunt cu atât mai puternice cu cât nu ne declarăm deschis intenţiile şi admiraţia faţă de celălalt, ajungând chiar chinuitoare la un moment dat (ele oricum în esenţa lor sunt chinuitoare, fiind semnale de alarmă, dar ele cresc cu atât mai mult cu cât le permitem să stea mai mult în psihicul nostru).
4.3.5 E necesar în acest caz, pentru a le elimina din psihic, o declarare cât mai grabnică a intenţiilor noastre faţă de celălalt fiind pregătiţi bineînţeles şi pentru eşec (care evident e cu atât mai mic cu cât declaraţia noastră e mai timpurie).
4.3.6 Deci, în momentul când apare obsesia şi indecizia este necesar să acţionăm imediat spre a le elimina din propriul psihic - prin lămurirea exactă a naturii relaţiei noastre cu celălalt la un moment dat.
4.3.7 Dacă facem aceasta suferinţa specifică corespunzătoare acestor semnale dispare şi ea.
4.3.8 Dacă noi nu ne precizăm poziţia să ştim că aceasta nu se va preciza singură – ar fi o aşteptare falsă să credem contrariul.
4.4- Când poziţiile în cadrul relaţiei încep să devină din ce în ce mai clar conturate obsesia şi indecizia dispar, dar cum oamenii nu sunt atenţi, în psihicul lor încep să se dezvolte alte raţionamente greşite: cele specifice ataşamentelor neîntemeiate.
4.4.1 Se va simţi acest lucru când vor apare certurile şi despărţirile (temporare sau totale): atunci se vor manifesta din plin aşteptările false specifice acestor ataşamente neîntemeiate şi ignorării rezistenţelor (cum sunt cele specifice mâniei, revoltei, tristeţii sau depresiei).
4.4.2 Suferinţa psihică ce le însoţeşte ne arată că raţionăm greşit, că nu conştientizăm faptul că toate legăturile din cadrul creaţiei sunt temporare, durând mai mult sau mai puţin, dar apoi terminându-se.
4.4.3 Astfel, când acest lucru se întâmplă suferim doar pentru că ne aşteptăm (raţionăm) că ar trebui să se întâmple ceea ce e imposibil să se întâmple - anume ca o legătură cu cineva sau ceva din cadrul creaţiei să dureze la infinit.
4.4.4 Culmea este, că datorită culturii sociale greşite, şi suferinţele ce semnalează aceste ataşamente neîntemeiate (cu unicul scop de a ne face să le eliminăm din psihic) sunt interpretate ca semne de iubire: “ce mult l-a iubit…”, “ce mult îl iubeşti…”.
4.4.5 Corect trebuie să se spună (deşi poate părea dur):
4.4.5.1- “Ce femeie proastă! Suferă degeaba: nu înţelege că orice legătură are un sfârşit pentru a se adapta imediat ruperii unei legături prin crearea altora şi astfel a-şi reface imediat armonia.”;
4.4.5.2- “Ce bărbat prost! Prin atitudinea lui nu face decât să-şi prelungească suferinţa pe care dacă l-ai întreba ar zice că de fapt el vrea să o evite.”.

***
4.5- Iubirea normală (care nu produce suferinţă) este doar cea care nu cunoaşte obsesiile şi indeciziile (deoarece le elimină prin analiză imediat ce apar) şi nici ataşamentele neîntemeiate (deoarece nu le întăreşte în sine, iar dacă vede că încep să se manifeste le elimină prin înţelegere imediat).
4.5.1 Ea ştie că atracţia sexuală şi actul sexual au rol în reproducerea speciei şi că actul sexual cu continenţă temporară are rol în armonizarea superioară a relaţiei celor doi şi ia această cunoaştere ca atare punând-o în practică.
4.5.2 Şi mai este un aspect care se manifestă în cazul îndrăgostirii dar care abia se mai vede din cauza atâtor obsesii şi ataşamente: anume acela de a-i vrea binele celuilalt.
4.5.3 Acest aspect se manifestă şi el sub două forme:
4.5.3.1- iubirea schimb, care apare sub forma unui raţionament greşit atunci când condiţionăm facerea de bine pentru celălalt (ajutorul acordat celuilalt pentru a se armoniza la un nivel superior) de faptul ca acesta să ne facă la rândul său un bine la fel de mare.
4.5.3.1.1 Aşteptarea falsă în acest caz e a considera că cel căruia îi dăruim ceva poate întotdeauna să ne dăruiască înapoi la fel de mult, ceea ce e evident că nu se poate.
4.5.3.1.2 Uni pot dărui mai mult - pot face mai mult bine decât alţii – şi pentru ca sistemul să funcţioneze bine trebuie ca ei să facă atât de mult bine cât pot să facă.
4.5.3.1.3 Mai e de precizat că fiecare element trebuie să facă binele specific pe care el îl poate face cel mai bine.
4.5.3.2- iubirea dar, care apare ca un raţionament corect constând în a dărui celorlalţi atât cât poţi, fără a condiţiona acest lucru de un dar la fel de mare din partea celorlalţi.
4.5.3.2.1 Când elementele unui sistem conlucrează împreună pentru menţinerea armoniei, făcând fiecare acţiuni specifice, atunci aceasta se menţine.
4.5.4 Mai e apoi un aspect de lămurit: dacă faci un bine şi te aştepţi ca întotdeauna să fi răsplătit pentru el, să şti că ai în psihic un raţionament greşit (specific iubirii – schimb) deoarece este cunoscut de toată lumea că nu întotdeauna primeşti răsplata meritată (cel puţin pentru moment) pentru ceea ce faci.
4.5.5 Raţionamentul corect este de a fi dispus la maximum, ca pe cât îţi stă în putinţă, să dăruieşti cât mai des posibil (tinzând spre “tot mereu”) ajutor celorlalţi, căci acest lucru îţi va fi răsplătit mai devreme sau mai târziu (sub o forma sau alta – dar nu neapărat în forma pe care tu ţi-o doreşti) de către exterior şi imediat de starea ta interioară (specifică raţionamentelor de iubire necondiţionată (dar)).

***
5. Aşadar, dacă din fenomenul “îndrăgostirii populare” eliminăm elementele care am văzut că nu produc decât suferinţă (fiind caracterizate de anumite aşteptări false specifice) anume: obsesia şi indecizia, ataşamentul neîntemeiat şi iubirea schimb ajungem la adevărata iubire (singura de susţinut în noi, deoarece ne menţine armonia), care se caracterizează printr-o atracţie sexuală naturală (între un el şi o ea) actualizată într-o relaţie de cuplu stabilă (din considerente ce ţin de armonizarea superioară ulterioară a membrilor cuplului şi a copiilor lor), în care se practică cît mai des actul sexual cu continenţă temporară (mărirea duratei actului sexual prin amânarea temporară a descărcării) şi în care între cei doi şi între fiecare din ei şi restul fiinţelor este prezentă iubirea necondiţionată, iubirea-dar, iubirea care dăruieşte necondiţionat ştiind că nu va rămâne fără răsplată.
6. Observaţie: Iubirea-dar poate fi simţită, chiar dacă noi nu o avem, atunci când o are altcineva pentru noi, ea fiind însoţită de o senzaţie de siguranţă, de bine (ştim că avem mereu la cine să apelăm în caz de nevoie: iubirea - dar simţită apare doar în urma probelor – vedem că celălalt ne ajută necondiţionat de cele mai multe ori şi atunci realizăm că în principiu cât el există şi manifestă pentru noi iubirea-dar, putem apela la ajutorul lui pentru că în măsura în care ne poate ajuta o va face)."


- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru